TRX Suspension Training sau Antrenamentul Suspendat TRX este tipul de antrenament care a revoluționat pregătirea fizică și reprezintă antrenarea în suspensie cu ajutorul a două corzi; avem în permanență cel puțin un punct de sprijin în contact cu solul și un altul (cel puțin unul) în suspensie.
TRX-ul este ideal pentru a lucra forță, putere, stabilitate și mobilitate, de care pot beneficia copiii și seniorii deopotrivă, fie ei sportivi de ocazie sau atleți de performanță, ori persoane care se antrenează acasă sau membrii ai trupelor de elită!
Clasele TRX din programul centrului nostru sunt împărțite pe mai multe categorii:
ÎNCEPĂTORI
- Aici, cursanții vor învăța principiile de bază în antrenamentul suspendat.
- Aceasta clasă te va ajuta să arzi în medie între 200 și 400 kcal, iar durata ei este de 40 min.
INTERMEDIARI
- Această clasă este dedicată celor ce au trecut cel puțin de două ori la clasele de începători. Exercițiile conțin progresii față de cele pe care le-ai întâlnit deja la clasele de începători.
- Nu ezita să faci regresie dacă nu ești pregătit încă pentru acest tip de antrenament! Doar acceptând nivelul în care te încadrezi, o să îți poți proteja corpul de o accidentare nedorită.
- Aceasta clasă te va ajuta să arzi între 350 și 500 kcal pe durata a 50 min de antrenament.
FUNCTIONAL
- Această clasă, pe lângă echipamentele Suspension Trainer, folosește si alte ustensile, precum: saci cu nisip, mingi medicinale, benzi elastice, gantere, funii.
- Este un antrenament dedicat tuturor celor care au deja baze si principii legate de mișcare formate, dar este deschis si celor începători, deoarece antrenorii noștri pregătesc mereu aceasta clasă cu exerciții atât pentru începători, cât și pentru cei avansați.
- Aceasta clasa o sa te facă sa arzi în medie peste 400 kcal.